Geavrelele, obicei unic în lume

Dragi copii, așa cum spune și disciplina pe care noi o tratăm, educație interculturală, tradiția face parte din noi și trebuie să facem tot ce ne stă în putință pentru a o păstra.

Astăzi vă voi povesti despre un obicei unic în lume.
Geavrelele, așa se numește tradiția pe care localnicii din Morteni, județul Dâmbovița, o păstrează de veacuri.

Chiar dacă nu mai sunt așa de mulți flăcăi în sat și chiar dacă duc vieți moderne și sunt în pas cu moda, tinerii din Morteni nu au renunțat la tradiția lor de Bobotează.
Dacă vă întrebați, totuși, ce sunt Geavrelele, vă voi povesti în continuare.
Sunt niște batistuțe. Până acum niște ani, ele erau cusute de fetele din sat. Acum sunt acceptate și batiste și eșarfe din comerț, însă oamenii țin încă la acest obicei și chiar dacă iau din magazine bucățelele de material, aleg să fie unele frumos colorate și cu motive tradiționale.


"Sunt împodobite patru prăjini de 10-14 metri lungime şi o circumferinţă de 10-15 de cm, dintr-un lemn foarte rezistent şi flexibil: frasin, carpen sau alun sălbatic. Este deosebit de importantă alegerea prăjinei, întrucât există credinţă că, dacă aceasta se rupe în timpul ritualului, sigur se va întâmpla ceva rău sau chiar moartea unuia dintre stegari. Dacă există gemeni, unul dintre ei va muri, iar ritualul nu mai poate fi reluat decât după 7 ani. Stegarii sunt tineri necăsătoriţi, serioşi şi cinstiţi, constituiţi în patru cete, reprezentând cele 4 sate ale comunei Morteni: Morteni, Branişte, Băjenari şi Florica. Timpul maxim în care ei pot activa în cadrul unei cete este de 7 ani.", după cum scrie publicația online Bazar Media.

Partea esenţială a ceremonialului se desfăşoară în ziua de Bobotează. Tot satul participă la obicei. Fiecare steag este purtat de la gazdă la primărie, locul de întâlnire al tuturor locuitorilor. Flăcăii ridică şi aşază steagurile vertical, rezemate de o clădire publică din centrul comunei, în aşteptarea preotului. Acesta, după sfinţirea apelor, stropeşte cu aghiazmă vârfurile celor patru steaguri care, imediat după botez, sunt aruncate – „date în sus”, fiind lăsate să cadă şi prinse în zbor pe braţe, după care aruncate din nou. Stegarii însoţesc acţiunea cu strigături: Hăăăp! Hăăăp! Hăăăp!”, conform cercetătorului științific dr. Adriana Ion  de la Centrul Judeţean pentru Cultură Tradiţională Dâmboviţa.


După ce colindă satul cu Geavrelele, în ziua de 6 ianuarie, prăjinile încărcate de batiste vor fi ținute la o gazdă până în data de 8 ianuarie când batistele ( ce în prealabil au fost trecute într-un catastif, pentru a fi ținută o socoteală) vor fi returnate fetelor ce le le-au donat. Cine are mai multe geavrele are șanse ca în anul ce vine să se mărite. Prăjinile vor fi păstrate până în luna decembrie  a acestui an când întreg ritualul se va relua.

Așadar, dragi copii, urmăriți obiceiurile din zonele în care trăiți pentru că, iată, puteți afla despre existența unor lucruri unice în lume.

Nu uitați să vă păstrați tradițiile! 

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Bine ați venit pe blogul educației interculturale!

Crăciunul în Grecia